Realitatea pe care o percepem nu este întotdeauna un simplu reflex al lumii obiective din jurul nostru. În schimb, ea este adesea filtrată și modelată de mintea noastră, influențată de convingeri, emoții și experiențe personale. Această realitate subiectivă ne permite să ne menținem o imagine coerentă despre sine și despre lume, chiar și atunci când faptele nu se aliniază perfect cu ceea ce credem. Cu toate acestea, când suntem confruntați cu informații sau situații care contrazic convingerile noastre, apare un conflict interior cunoscut sub numele de disonanță cognitivă. Pentru a reduce acest disconfort, recurgem adesea la strategii mentale, cum ar fi autojustificarea sau distorsiunea memoriei, care ne ajută să ne protejăm imaginea de sine și să menținem coerența în propria noastră versiune a realității. Această dinamică psihologică subliniază cât de fluidă și subiectivă poate fi realitatea percepută de fiecare dintre noi.
Disonanța cognitivă este o stare psihologică inconfortabilă pe care o experimentăm atunci când avem două convingeri, atitudini sau idei contradictorii. Ne confruntăm cu disonanță cognitivă și atunci când acțiunile noastre intră în conflict cu convingerile sau cu concepția noastră despre sine. De exemplu, dacă noi considerăm că practicile de agricultură industrială sunt inacceptabile, vom experimenta probabil o anumită disonanță cognitivă dacă totuși consumăm carne.
Disonanța cognitivă provoacă un disconfort psihologic care poate varia de la minor la extrem, deoarece ne amenință credința într-o existență ordonată și plină de sens. Încercăm în permanență să înțelegem lumea din jurul nostru și dorim să credem că acțiunile și alegerile noastre sunt coerente și raționale. Atunci când acționăm sau gândim într-un mod care contrazice convingerile noastre, nu mai putem pretinde coerență sau raționalitate. Pentru a ameliora disconfortul cauzat de disonanța cognitivă, căutăm modalități de a elimina contradicțiile, adesea sub forma autojustificării.
Avem tendința de a ne gândi la creier și la sine ca la un tot unitar, ceea ce face duce la convingeri contradictorii (și disonanța cognitivă rezultată) derutante și inconfortabile. Cu toate acestea, motivul pentru care suntem capabili să avem două convingeri și dorințe contradictorii în același timp este legat de structura creierului nostru. Cercetările neuroștiințifice arată că creierul uman este modular, ceea ce înseamnă că este alcătuit din mai multe părți diferite, mai degrabă decât dintr-un întreg coerent.
Fiecare modul are o funcție diferită și comunică între ele prin intermediul căilor neuronale pentru a coordona comportamentele și funcțiile corporale. Cu toate acestea, diferitele module pot funcționa independent; astfel, ocazional, acestea “nu sunt de acord” între ele, creând un conflict psihologic. Acest lucru explică de ce experimentăm disonanță cognitivă și indecizie și dovedește că un singur creier poate dori lucruri diferite în același timp – dacă creierul nostru ar fi complet omogen, nu am putea experimenta un astfel de conflict intern.
În loc să recunoaștem o faptă greșită sau să acceptăm convingeri contradictorii, majoritatea dintre noi găsim modalități de a ne justifica acțiunile față de noi înșine și față de ceilalți. Acest proces se numește autojustificare.
Distincția între minciună și autojustificare este că minciuna necesită conștientizarea a ceea ce facem. Mințim pentru a ne acoperi acțiunile atunci când știm că am făcut ceva greșit. În schimb, autojustificarea este de obicei un proces inconștient. Folosim autojustificarea în mod subconștient pentru a ne convinge că am făcut ceea ce trebuia.
Această distincție face ca autojustificarea să fie mai subtilă și mai persuasivă decât minciunile directe ca remediu pentru disconfortul disonanței cognitive. În timp ce folosim minciunile pentru a-i înșela pe alții, folosim autojustificarea pentru a ne înșela pe noi înșine. Credem cu adevărat în realitatea pe care o creăm prin autojustificare: una în care, de fapt, nu am făcut nimic greșit.
Evităm, de asemenea, durerea disonanței printr-un proces mental numit prejudecată de confirmare. Aceasta ne determină să catalogăm orice informație care ne susține convingerile drept fiabilă și rezonabilă, ignorând în același timp informațiile care ne contrazic convingerile sau le respingem ca fiind lipsite de încredere sau prostești. De exemplu, dacă suntem mari fani ai unei echipe sportive, vom crede că un arbitru a luat o decizie corectă atunci când intervenția sa avantajează echipa noastră. De asemenea, vom presupune de obicei că arbitrul a luat o decizie proastă dacă aceasta este împotriva echipei noastre.
Tendința de confirmare ne ajută să reducem disonanța prin modificarea modului în care percepem informațiile. Dacă putem ignora sau respinge ca nesigure informațiile care ne contrazic convingerile, nu vom simți disonanță atunci când ne confruntăm cu ele. De fapt, convingerile noastre nu sunt amenințate, deoarece nu acordăm importanță informațiilor contrare; prin urmare, ne putem menține confortabil viziunea actuală asupra lumii.
Prejudecata de confirmare afectează modul în care percepem toate informațiile și situațiile, astfel încât poate părea imposibil să combatem acest proces psihologic. Cu toate acestea, există strategii pe care le putem utiliza pentru a o contracara în mod activ și a evalua informațiile într-un mod mai obiectiv.
O metodă implică evaluarea locului și a modului în care găsim informațiile – să luăm în considerare sursele pe care le utilizăm și orice agendă pe care acestea ar putea-o avea. Apoi, să ne extindem lista de surse căutând în mod activ puncte de vedere diferite cu privire la un anumit subiect, inclusiv puncte de vedere care se opun direct celor ale noastre. Acest lucru ne va ajuta să ne extindem perspectiva și ne va prezenta idei pe care altfel le-am putea ignora din cauza prejudecăților de confirmare. Pentru fiecare sursă, citim întregul articol și căutăm dovezi credibile în argumentația autorului. Putem urmări credibilitatea urmărind dovezile până la sursa lor originală și evaluând fiabilitatea sursei respective.
De asemenea, putem dezvolta patru puncte în favoarea și patru împotriva unei anumite poziții pentru a ne ajuta să vedem clar logica unei situații. De exemplu, să spunem că suntem nesiguri în ceea ce privește prieteniile, iar prejudecata de confirmare ne face să adunăm în mod constant dovezi că noul nostru prieten nu ne place cu adevărat. Notăm patru puncte care sugerează că acest lucru este adevărat – nu a râs la gluma noastră, nu ne-a răspuns imediat la mesaj și așa mai departe. Apoi, scriem patru puncte care susțin contrariul – ne invită să ieșim în oraș în fiecare săptămână, ne spun cât de mult apreciază opinia noastră, au spus că erau obosiți în ziua în care nu au râs și ne-au oferit un cadou frumos de ziua noastră.
Dacă vom vedea dovezile ambelor poziții, este posibil să nu ne răzgândim, dar ne va permite să privim situația cu o perspectivă mai clară și mai logică și să evităm prejudecățile de confirmare.
Un alt proces cognitiv pe care îl folosim pentru a depăși disonanța este distorsionarea memoriei. Amintirile oferă frecvent relatări nesigure și inexacte ale experiențelor noastre. De obicei, creierul nostru ajustează amintirile pentru a ne pune în cea mai bună lumină posibilă. Ne amintim detalii care se potrivesc imaginii noastre de sine actuale și uităm informațiile care o contrazic. Cu cât o amintire este mai importantă pentru imaginea noastră de sine, cu atât este mai probabil să ne-o amintim într-un mod care ne servește pe noi înșine.
Amintirile sunt fluide în mod natural din cauza modului în care creierul nostru organizează informațiile – de fiecare dată când recuperăm o amintire, creierul nostru reconstruiește detaliile pentru a se potrivi într-o narațiune coerentă. În timp, amintirile se pot schimba atât de mult încât sunt de nerecunoscut în comparație cu evenimentul real.
Distorsionarea memoriei nu are întotdeauna ca scop autojustificarea, ci adesea completează acest proces – ne permite să uităm sau să ne amintim greșit alegerile proaste pe care le-am făcut. În caz contrar, aceste alegeri greșite ar crea disonanță, amenințându-ne convingerea că suntem onești, competenți, buni și așa mai departe. Prin rememorarea greșită a acțiunilor noastre negative într-un mod care ne avantajează, reducem disonanța creată de acestea.
De exemplu, să spunem că ne mândrim că suntem inteligenți, sârguincioși și atenți la detalii, dar facem o greșeală costisitoare la o sarcină de lucru. Pe măsură ce ne amintim evenimentul în timp, creierul nostru poate distorsiona memoria și atribui vina pentru greșeală altcuiva, rezolvând disonanța inconfortabilă care apare atunci când convingerea noastră în competența noastră este amenințată.
Un alt factor important care contribuie la distorsionarea memoriei este interacțiunea noastră cu alte persoane. Atunci când vorbim cu alte persoane despre o amintire, acestea introduc noi interpretări care influențează modul în care ne amintim evenimentul. Uneori, integrăm în amintirile noastre informații complet false din surse sociale. Acest efect provine dintr-un fenomen psihologic numit contagiune socială, în care comportamentele și atitudinile se răspândesc de la un membru la altul într-un grup.
Într-un studiu, participanții au primit o listă de cuvinte pe care trebuiau să le memoreze și au fost apoi adunați împreună pentru a-și aminti cuvintele de pe listele lor respective (care nu erau identice). În loc să semnaleze atunci când alți membri ai grupului ofereau cuvinte care nu se aflau pe lista lor, participanții aveau tendința de a raporta în mod fals că își aminteau că au văzut și acele cuvinte. Faptul că au auzit ce au spus alte persoane le-a schimbat amintirea
Prin urmare, dacă încercăm să ne amintim cu exactitate un eveniment din viața noastră, este recomandat să ne amintim tot ce putem despre acesta înainte de a vorbi cu alții.:)
În concluzie, toate aceste mecanisme de diminuare a disonanței cognitive, ne arată cât de complexă și fascinantă este mintea umană atunci când vine vorba de a menține o imagine coerentă a realității noastre subiective. De la distorsionarea memoriei până la prejudecata de confirmare, aceste mecanisme psihologice sunt dovezi ale ingeniozității noastre de a naviga printr-o lume care nu se aliniază întotdeauna perfect cu credințele noastre. Deși ne putem înșela pe noi înșine, este important să ne amintim că toți facem asta și că este parte integrantă a experienței umane. Așa că, data viitoare când observăm cum ne autojustificăm pentru a evita o greșeală sau cum reinterpretăm o amintire, să râdem împreună de capriciile minții noastre. În fond, dacă viața ne-ar oferi întotdeauna răspunsuri clare și corecte, am pierde farmecul căutării și al descoperirii. Așadar, să ne bucurăm de acest dans distractiv între realitate și percepție, și să ne amintim că, uneori, cea mai bună cale de a face față disonanței cognitive este să râdem de ea.
Sursa: Carol Tavris, Elliot Aronson – Mistakes Were Made (but Not By Me) Third Edition
