Gândindu-ne, pentru un moment, la biologia din liceu, ne putem aminti acel recipient transparent, puțin adânc, folosit pentru a crește culturi de bacterii sau ciuperci. Un astfel de recipient poate crea mediul potrivit pentru ca organismele să se dezvolte: echilibrul perfect de lumină, temperatură și nutrienți, împreună cu absența toxinelor. Dacă mediul nu este corespunzător, este posibil ca ceea ce se cultivă să nu supraviețuiască.
După zeci de ani de tratament al pacienților, Dr. Mate a ajuns să constate că “recipientul” în care trăim – cu alte cuvinte, cultura noastră – nu este ideală pentru înflorirea umană. De fapt, este toxică. Ea generează stresul cronic care stă la baza numeroaselor noastre afecțiuni.
Luând în considerare nesiguranța economică, majoritatea oamenilor au fost nevoiți să muncească mai mult și mai multe ore decât generațiile anterioare pentru a se menține din punct de vedere financiar. Acest lucru lasă mai puțin timp pentru familie. Pentru mulți, locul de muncă – o sursă majoră de stimă de sine și de scop – pare precar, ca și cum l-ar putea pierde în orice moment.
Pentru Dr. Mate, tot stresul și deconectarea pe care le resimțim sunt exploatate și mai mult de cultura noastră consumeristă. Spre exemplu toate campaniile publicitare care își propun să ne facă să ne simțim nesiguri și insuficienți pentru a ne vinde produse care promit să ne satisfacă nevoile.
Mai grav este că omul obișnuit are mult mai puțină influență asupra destinului nostru colectiv decât cei cu putere financiară. Un studiu recent a constatat că, atunci când o mare majoritate este în favoarea unei anumite politici publice, aceasta este rareori pusă în aplicare dacă elita economică este împotriva ei. Când facem un pas înapoi, nu este de mirare că oamenii se confruntă cu mai mult stres ca niciodată.
Trauma începe adesea în copilărie, deoarece societatea subminează nevoile noastre de dezvoltare.
Iată ce se întâmplă într-o societate care provoacă atât de mult stres: copiii îl resimt cel mai mult. Asta pentru că stresul părinților se transferă cu ușurință la copil. Luați în considerare un studiu realizat de Sonia Lupien și colegii săi, care a constatat că nivelul hormonilor de stres al unui copil crește dacă mama sa este supusă unui stres economic. Și există un motiv întemeiat pentru acest lucru. Dezvoltarea unui copil îl face extrem de sensibil la mediul înconjurător. Ceea ce se întâmplă în acești ani de formare pune bazele pentru tot ceea ce va urma – sănătatea lor, dezvoltarea creierului și relațiile viitoare.
Principala nevoie de dezvoltare a copilului este de a avea un atașament sigur și de încredere în îngrijitori, dublat de interacțiuni calde, armonioase și consecvente. Un atașament deficitar sau interacțiuni stresate repetate pot duce la o dezvoltare emoțională și mentală șubredă.
Având în vedere acest lucru, desi este puțin probabil să se întâmple, să ne imaginăm că societatea ar face tot ce-i stă în putință pentru a oferi un mediu puțin stresant pentru nașterea și creșterea copiilor. În primul rând, există stresul de a te simți singur și nesprijinit în creșterea copiilor – și presiunea economică cu care se confruntă adesea părinții în prezent. Dar, alături de acestea, părinții iau, de asemenea, indicații de la o cultură care centrează dezvoltarea copilului în jurul nevoilor societății, mai degrabă decât în jurul nevoilor copilului. Aceasta începe cu practicile de naștere excesiv de medicalizate, care adesea neagă nevoile femeilor și le determină pe multe dintre ele să experimenteze traume obstetricale. Apoi, contactul de care un copil are nevoie cu îngrijitorii în primele luni de viață este subminat de politicile privind concediul parental.
O cultură care subminează nevoia de atașament sigur a copiilor creează condițiile pentru stres cronic. Aceasta este baza pentru traumă, o rană emoțională și psihologică pe care o putem purta pe tot parcursul vieții.
Sănătatea este o expresie a vieții pe care o trăim și a contextului din jurul ei.
Atunci când tratăm bolile mintale, precum depresia, ca pe o simplă boală, ratăm ocazia de a înțelege scopul pe care l-au avut cândva. Mulți dintre pacienții cu dependență pe care Dr. Maté i-a tratat au apelat mai întâi la droguri sau alcool ca o modalitate de a scăpa de durerea emoțională și de traumele timpurii.
Înțelegerea sursei suferinței – trauma, adversitatea și stresul – ca fiind condițiile sociale ale traiului într-o cultură toxică, ajută să punem boala și maladia într-o altă lumină. În acest nou cadru, corpurile și mințile bolnave sunt mai mult ca o sirenă: am putea privi la ceea ce boala și bolile mintale exprimă despre viața și contextul social din care au apărut.
Avem tendința de a ne gândi la boală ca la ceva care apare într-o zi, complet din senin. Ce-ar fi dacă, în schimb, am vedea o boală ca pe un proces – o călătorie care se poate lega de primele zile ale vieții cuiva și se poate extinde până în prezent? Ce-ar fi dacă cineva care este bolnav se află în mijlocul unei transformări și este chemat să privească cu sinceritate și cu inima deschisă la rănile pe care le poartă?
Vindecarea constă în găsirea unei căi spre întregire.
Pentru Dr. Maté, vindecarea este mișcarea naturală spre întregire. Dacă condițiile pentru boală încep cu o separare de sine, de emoții și de ceilalți, atunci este logic că o soluție este reintegrarea părților noastre fracturate. Acest proces implică recunoașterea suferinței noastre și a suferinței lumii și învățarea de a ne confrunta cu rănile care au cauzat deconectarea.
O strategie puternică pe care puteți începe să o folosiți în propria viață este un exercițiu numit Compassionate Inquiry. Compasiunea este o atitudine care acceptă ceea ce este și persoana care sunteți. Cu alte cuvinte, nu există “ar trebui”. Aceasta permite o cercetare autentică și deschisă, în care nu presupuneți că aveți toate răspunsurile. Aceasta este o practică pe care să o încercați zilnic sau săptămânal la început. Implică să răspundeți la câteva întrebări introspective și cel mai bine este să vă scrieți răspunsurile de mână.
Primele lucruri pe care trebuie să vi le puneți sunt: Când mă lupt să spun nu în domeniile vieții mele care contează și nu mă simt vinovat pentru asta? Când am refuzat să-mi urmez impulsul de a spune da? Aceste întrebări au ca scop identificarea modurilor în care îți negi emoțiile și nevoile și le prioritizezi pe ale celorlalți. Apoi, vă puteți întreba: Ce semnale corporale am ignorat? Ce simptome ar putea încerca să-mi dea un avertisment? În aceste întrebări, vă concentrați asupra conexiunii minte-corp, identificând unde este reținut stresul emoțional în corpul dumneavoastră.
În continuare, încercați să identificați povestea ascunsă din spatele incapacității dvs. de a spune nu. De unde ați învățat aceste povești? Este vorba de a descâlci povestea personală, astfel încât să puteți vedea cum răspunsurile și comportamentele dvs. v-au servit cândva. Scopul acestei munci de vindecare este de a învăța să vă auziți sinele autentic, esențial. Odată ce ai realizat acest lucru, te poți elibera de răspunsurile automate și de adaptările la stres, adversitate și traume care te țin deconectat.
Născuți într-un mediu care se concentrează în jurul nevoilor societății, mai degrabă decât în jurul părinților și copiilor, mulți dintre noi trec prin traume mici și mari de tot felul. Pentru a face față, ne despărțim de aceste emoții dureroase – respingând părți din noi înșine și îndepărtându-ne de conexiunea cu noi înșine. Sursa afecțiunilor mentale, a dependenței și a bolilor se regăsește adesea în aceste răni interioare și în stresul pe care acestea îl blochează în corpul nostru.
În ciuda multor progrese ale societății, bolile și bolile mintale sunt în creștere. Dar sistemul medical ia rareori în considerare întreaga viață a unui pacient sau lumea sa emoțională interioară. În schimb, acesta izolează biologia bolii de contextul său social, încercând să vindece boala pentru ca noi să ne putem întoarce la normal. Dar ce este normal? S-ar putea să fie chiar lucrul care ne îmbolnăvește în primul rând.
Sursa: Mitul Normalitatii. Trauma, boala si vindecarea intr-o cultura toxica – Gabor Mate
