Când mintea ta este blocată ruminând același gânduri, încearcă să faci o plimbare. Studiile arată că mersul pe jos eliberează mintea să hoinărească, creând starea mentală legată de creativitate și de sclipirile de intuiție. Plimbarea în natură, mai exact, reface energia mentală.
Marii scriitori și gânditori au recunoscut de mult timp că mersul pe jos stimulează mintea. Aceștia s-au folosit de mersul pe jos pentru a-și inspira creativitatea (Henry David Thoreau) și l-au împletit în povestirile, eseurile și poeziile lor (James Joyce și Virginia Woolf).
Mersul pe jos stimulează creierul
Mersul pe jos ne face gândurile să curgă, mai întâi prin trezirea corpului și a minții. Inima noastră pompează mai repede, trimițând mai mult oxigen și sânge către mușchi, organe și, cel mai important, către creier. Cercetările au arătat că până și exercițiile fizice ușoare ne ascut memoria și atenția.
De asemenea, mersul pe jos:
- Stimulează creșterea celulelor cerebrale și a noilor conexiuni dintre ele.
- Împiedică materia cenușie (țesutul cerebral) să se micșoreze, așa cum tinde să se întâmple odată cu vârsta.
- Crește volumul hipocampului, care ajută la memorie și învățare.
Modul în care mergem sau ne mișcăm ne afectează și gândirea. Mersul pe jos creează o buclă de feedback minte-corp în care putem controla fluxul gândurilor noastre, fie încetinind, fie accelerând ritmul.
De ce funcționează?
Deoarece mersul pe jos nu necesită același efort conștient ca și condusul unei mașini sau mersul pe bicicletă, el ne lasă mintea liberă să hoinărească, creând acea stare de spirit pe care cercetătorii au asociat-o cu creativitatea și cu sclipirile de intuiție.
Într-un efort de a măsura modul în care mersul pe jos stârnește creativitatea, doi cercetători de la Stanford au cerut studenților să facă exerciții de gândire creativă în timp ce stăteau jos, se plimbau pe o bandă de alergare sau se plimbau prin campus. Unul dintre exerciții a fost să se gândească la utilizări neobișnuite pentru obiecte comune, cum ar fi un nasture sau o anvelopă. Studenții au găsit cu patru până la șase utilizări mai multe pentru aceste obiecte în timp ce mergeau pe jos decât în timp ce stăteau jos.
Cu toate acestea, studiul a constatat că mersul pe jos a fost mai puțin favorabil gândirii concentrate. Performanța elevilor a scăzut atunci când li s-a cerut să se gândească la un cuvânt care să aibă legătură cu trei lucruri – de exemplu, cuvântul “brânză” este comun cu “cottage, cremă și prăjitură”. Atunci când aveți nevoie de un răspuns specific, încurajarea minții să se rătăcească nu este cea mai bună cale de urmat.
Locația contează
Locul în care ne plimbăm – fie că ne aflăm într-un mediu urban sau într-un mediu mai natural – face diferența.
Un studiu al Universității din Carolina de Sud a constatat că studenții care s-au plimbat într-un arboretum s-au îmbunătățit mai mult la un test de memorie decât cei care s-au plimbat într-un oraș.
Alte studii sugerează că, în timp ce mediile urbane necesită concentrare, ceea ce ne consumă energia mentală, petrecerea timpului în medii mai naturale, unde mintea poate pluti în derivă, o reface. Fiecare mediu are avantajele sale-Virginia Woolf își extragea energia de pe străzile Londrei, dar se plimba și pe dealurile din sudul Angliei atunci când avea nevoie de “spațiu în care să-mi întind mintea”.
Mersul pe jos și scrisul
În cele din urmă, poate că motivul pentru care mersul pe jos și actele creative, cum ar fi scrisul, sunt atât de compatibile este că sunt activități similare. În timp ce mergem pe jos, ne organizăm mental împrejurimile, studiind zona, cartografiind și alegând un traseu și trecând prin el pas cu pas. Când scriem, ne organizăm peisajul mental, trasăm o linie de raționament și, cu ajutorul creierului și al degetelor, o traducem în cuvinte lizibile. În timp ce mersul pe jos nu ne va inspira neapărat să producem o poezie grozavă, cel puțin ne poate scoate din rutina mentală.
Sursa: Ferris Jabr Published Sep 3, 2014 in The New Yorker Subscribe
