Ai experimentat vreodată acele întâlniri încărcate cu părinții sau frații tăi cu ocazia unei sărbători? Atunci când conflicte și sentimente vechi din copilărie par să reapară și să creeze tensiune?
S-ar putea să crezi că copilăria ta este de domeniul trecutului, însă te înșeli.
Indiferent de relația cu părinții și frații, mulți adulți poartă cu ei, din copilărie, amintiri nerezolvate și dureroase. Dacă nu sunt rezolvate, aceste amintiri pot avea consecințe mult mai grave decât certurile aprinse de la masa de Crăciun. Nu numai că traumele din copilărie pot duce la probleme emoționale și la dependență, dar îi pot împiedica pe oameni să-și atingă potențialul.
Mulți adulți sunt împovărați, fără să știe, de amintiri și emoții reprimate din copilărie.
Ai simțit vreodată că îți lipsește ceva, chiar dacă viața mergea bine? Cu toții ne simțim așa uneori. De ce se întâmplă asta?
Ca adulți, pierdem adesea contactul cu propriile emoții. Acesta este o parte din motivul pentru care atât de mulți clienți de terapie spun că nu pot simți nimic, fie că este vorba de rușine, gelozie, fericire, tristețe sau bucurie. Viața este goală fără emoții; emoția este ceea ce face ca viața să merite să fie trăită.
Din păcate, aceste persoane se luptă să simtă ceva real. Ei și-au pierdut capacitatea de a se conecta cu ei înșiși – o problemă care își are adesea rădăcinile în copilărie.
O mulțime de oameni au amintiri colorate în roz despre copilărie. Sunt nostalgici după acele zile mai ușoare, când părinții aveau grijă de ei și tot ce trebuiau să facă era să se joace.
Dar copilăria nu înseamnă doar distracție și jocuri – este, de asemenea, perioada în care cei mai mulți dintre noi învață să își reprime emoțiile. Pe măsură ce copiii cresc, ei învață că trebuie să-și înăbușe emoțiile pentru ca părintele lor să-i iubească și să-i accepte.
Emoțiile reprimate din copilărie pot reapărea la vârsta adultă sub forma unui comportament distructiv.
Fetișismul sexual, afacerile cu femei și consumul de droguri sunt deseori privite ca alegeri de stil de viață, dar realitatea mentală din spatele lor este de obicei mult mai întunecată. În loc să fie libere, persoanele care se angajează în aceste activități sunt de fapt închise în închisoarea mentală a copilăriei lor.
Emoțiile reprimate pot reapărea la vârsta adultă în mai multe moduri. Spre deosebire de copii, adulții încearcă să își țină emoțiile sub control pentru a trăi o viață acceptabilă din punct de vedere social. Cu toate acestea, dacă evită în mod activ să se confrunte cu amintirile întunecate din copilărie, emoțiile lor se exprimă în alte moduri.
Atunci când adulții simt debutul unor sentimente nedorite din trecut, ei caută adesea o ieșire care să le ofere o explicație rațională. De exemplu, unele persoane pot dobândi fetișuri sexuale complicate sau vor începe să caute un număr mare de întâlniri sexuale ocazionale în loc să caute o conexiune emoțională semnificativă. Alții și-ar putea îneca tristețea în alcool sau droguri.
Vestea bună este că vă puteți schimba comportamentul dăunător prin abordarea amintirilor din copilărie. Acest lucru poate dura ceva timp, dar clienții pot experimenta o mare schimbare atunci când se confruntă în sfârșit cu propriile emoții, adesea cu ajutorul terapiei. Atunci când astfel de persoane se conectează cu ei înșiși în calitate de copii, ei sunt în sfârșit capabili să se conecteze și cu ei înșiși ca adulți.
Mulți copii au așteptări mari de la ei înșiși și ajung să sufere de depresie.
Am auzit cu toții de mari compozitori, scriitori sau artiști care au fost incredibil de creativi, dar care au suferit de depresie pe tot parcursul vieții lor. Cum ar putea oameni care au atât de mult succes să fie atât de nefericiți?
Oamenii străluciți au adesea sentimente de grandomanie. Sentimentul propriei lor importanțe și valori este ceea ce îi împinge să creeze. Cu toate acestea, grandoarea este primul semn al unei copilării reprimate – și este de obicei cuplată cu depresia. Asta pentru că astfel de copii au de obicei părinți care cer foarte mult de la ei. Așa că ei cer mai mult și de la ei înșiși și, astfel, ajung să facă mai mult decât o persoană obișnuită.
Astfel de copii se străduiesc să atingă măreția și își câștigă astfel valoarea de sine. Cu toate acestea, ei ajung inevitabil la un punct în care nu mai pot urca mai sus și există o singură direcție în care pot merge: în jos. Iar atunci când cad, tind să cadă tare – direct într-o depresie întunecată.
Depresia este, în cele din urmă, un alt rezultat al emoțiilor reprimate. Depresia se instalează atunci când copilul interior, care nu a fost niciodată acceptat de sine stătător, își dă seama că nu mai poate cumpăra dragostea cu realizări.
Dacă persoanele cu emoții reprimate nu lucrează la problemele lor din copilărie, deseori intră din ce în ce mai mult în spirală în depresie pe măsură ce îmbătrânesc. Unii chiar încearcă să se sinucidă.
Iar dacă adulții cu probleme nerezolvate din copilărie au proprii copii, ei transmit trauma lor generației următoare și ciclul continuă.
Traumele nerezolvate din copilărie pot fi transmise din generație în generație.
Adulții care sunt blocați emoțional în copilăria lor își doresc, în subconștient, ca copiii lor să aibă copilăria idealistă pe care ei nu au avut-o niciodată, pentru că propriii lor părinți nu le-au oferit această șansă. În încercarea lor de a fi părinții perfecți, ei își stresează copiii în noi moduri.
Părinții își doresc, de obicei, tot ce este mai bun pentru copiii lor. Ei vor ca aceștia să fie mai fericiți și să aibă o viață mai împlinită decât au avut ei înșiși. Iar dacă un părinte nu a primit suficientă dragoste de la proprii părinți, va încerca să obțină această dragoste din relația cu copiii lor.
Totuși, acest lucru poate avea consecințe negative. Copilul va observa că părintele lor vrea ca ei să fie fericiți tot timpul, așa că va suprima emoțiile negative, cum ar fi frica sau durerea, pentru a-i face pe plac. Vor ajunge să reprime și să nege sentimentele importante – la fel cum au făcut și părinții lor!
Acest lucru face ca, în mod inevitabil, ciclul copilăriei deteriorate să se învârtă la nesfârșit. Dacă o persoană nu-și abordează propriul psihic deteriorat înainte de a avea ea însăși copii, copiii lor vor crește și vor deveni la fel ca și ei. Și cum ar putea acel copil, la rândul său, să crească și să devină un părinte eficient?
Un adult poate suferi schimbări miraculoase atunci când se confruntă cu emoțiile nefericite din trecutul său.
Persoanele care se confruntă efectiv cu emoțiile lor reprimate sunt în sfârșit capabile să trăiască viața la un potențial ridicat. Ei nu sunt împotmoliți de propriul dispreț, ură sau comportament autodistructiv. În schimb, ei ajung să își accepte pentru prima dată propriile emoții. Ei își permit să iubească, să urască, să plângă sau să râdă – în loc să ignore aceste sentimente și să încerce să trăiască fără ele.
Atunci când clienții care fac terapie se confruntă cu traumele din copilărie și își plâng propria pierdere de sine, ei spun adesea că sunt în sfârșit capabili să fie ei înșiși. Și, desigur, acest lucru are efecte pozitive asupra familiei lor – și chiar și asupra societății!
În concluzie, autocunoașterea este cel mai important lucru pe care îl poți face. Când te confrunți cu traumele din copilărie și înveți să accepți persoana care ești cu adevărat, nu te eliberezi doar pe tine însuți. Îți vei ajuta și familia și vei avea un impact pozitiv și asupra lumii în general!
Sursa: Drama copilului dotat – Alice Miller
